DESPRE *MOBBING* (to mob = a ataca)

Psiholog Psihoterapeut Luminița Codrescu

Astăzi m-am sculat din somn cu gândul la *mobbing*! Ce este mobbingul şi de ce este mai grav decât alte forme de stres la serviciu? Stim sa identificam hărţuirea psihologică la locul de muncă? De ceva vreme mă gândesc să scriu despre acest fenomen (foarte des întâlnit – constat eu acum), pe care îl știam și îl experimentez des…și profund, de ceva vreme.Acest gând (cu mobbing-ul) mi-a venit după ce m-am prezentat și eu, cuminte, la un workshop (free) al cărui subiect era stresul și fenomenul de burnout…. Acolo, am fost întrebați dacă totuși am…*mobbing* și noi din când în când.Toată sala a spus YES și din cei 30 de participanți, aproximativ jumătate (că nu am numărat la fix), ca o soluție aplicată imediat, își și făcuseră bagajele și erau în alt loc de muncă ….adică*de mobbing* (zic eu).

• Capitolul cu teoria:Mobbing (zice Wikipedia)- este exercitarea stresului psihic (vertical – de către șeful sau orizontal – de către colegul) asupra cuiva (victima) la locul de activitate.Mobbing-ul mai poate fi strategic – atunci când organizația sau managementul pun la cale acțiuni menite să îl determine pe angajat să demisioneze, ori mobbing emoțional determinat de competiție, invidie, resentimente.Heinz Leymann în Mobbing Persécution au travail, Seuil, Paris/1996 a descoperit, în cursul a 300 de interviuri, 45 asemenea comportamente ale agresorilor, pe care le-a dispus în 5 categorii:

  1. Acţiuni vizând împiedicarea victimei de a se exprima:

1. superiorii ierarhici îi refuză victimei posibilitatea de a se exprima;

2. victima este constant întreruptă când vorbeşte;

3. colegii împiedică victima să se exprime;

4. colegii ţipă, jignesc victima;

5. este criticată munca victimei;

6. se critică viaţa privată a victimei;

7. victima este terorizată prin apeluri telefonice;

8. victima este ameninţată verbal;

9. ameninţarea victimei prin scris;

10. refuzarea contactului cu victima (se evită contactul vizual, se fac gesturi de respingere etc.);

11. ignorarea prezenţei victimei (de exemplu, adresându-se altei persoane, ca şi când victima nu ar fi prezentă, nu ar fi văzută).

1. Acțiuni vizând izolarea victimei:

1. nu se vorbește niciodată cu victima;

2. victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane;

3. victimei i se atribuie un alt post care o îndepărtează şi izolează de colegi;

4. li se interzice colegilor să vorbească cu victima;

5. se neagă prezenţa fizică a victimei.

1. Acţiuni ce presupun desconsiderarea victimei în faţa colegilor:

1. victima este vorbită de rău sau calomniată;

2. se lansează zvonuri la adresa victimei;

3. ridiculizarea victimei;

4. se pretinde că victima este bolnavă mintal;

5. constrângerea victimei pentru a se prezenta la un examen psihiatric;

6. se inventează o infirmitate a victimei;

7. se imită acţiunile, gesturile, vocea victimei pentru a o ridiculiza mai bine;

8. sunt atacate convingerile politice sau credinţele religioase ale victimei;

9. se glumeşte pe seama vieţii private a victimei;

10. se glumeşte pe seama originii sau naţionalităţii ei;

11. victima este obligată să accepte activităţi umilitoare;

12. notarea inechitabilă şi în termeni rău intenţionaţi a muncii victimei;

13. deciziile victimei sunt puse sub semnul întrebării sau contestate;

14. agresarea victimei în termeni obsceni sau insultători;

15. hărţuirea sexuală a victimei (prin gesturi sau propuneri).

1. Discreditarea profesională a victimei:

1. nu i se atribuie sarcini de realizat;

2. privarea victimei de orice ocupaţie şi vegherea pentru ca victima să nu-şi găsească singură vreo ocupaţie;

3. încredinţarea unor sarcini inutile sau absurde;

4. acordarea de activităţi inferioare competenţelor;

5. atribuirea în permanenţă a unor sarcini noi;

6. impunerea executării unor sarcini umilitoare;

7. încredinţarea unor sarcini superioare calificării în scopul discreditării victimei.

1. Compromiterea sănătăţii victimei:

1. încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru sănătate;

2. ameninţarea cu violenţe fizice;

3. agresarea fizică a victimei, fără gravitate, cu titlu de avertisment;

4. agresarea fizică gravă, fără reţineri;

5. i se provoacă intenţionat victimei cheltuieli, cu intenţia de a-i produce prejudicii;

6. provocarea de neplăceri la domiciliu sau la locul de muncă;

7. agresarea sexuală a victimei.

Caracterul procesual al mobbing-ului este evident, el nu se instalează și nici nu dispare dintr-o dată. Dimpotrivă, parcurge faze de pregătire, de evoluție lentă sau precipitată, de maturizare și acțiune persistentă. Evoluția în timp a mobbing-ului a fost concepută de Leymannn în patru faze:

8. Prima fază este firească în orice organizație, divergenţele de opinie, conflictele, lupta pentru putere fiind fenomene normale, chiar necesare, în anumite condiții.

9. Faza a doua se caracterizează prin instalarea treptată a mobbing-ului: echilibrul psihic al victimei este afectat, încrederea în sine, destructurată, apar simptomele stresului, angoasa.

10. Faza a treia presupune necesitatea intervenției conducerii organizației, care, din păcate, de cele mai multe ori fie că nu are loc, conflictele fiind lăsate să mocnească, iar persoanele agresate nefiind apărate, fie că se produce mult prea târziu, când situația nu mai poate fi controlată. .

11. Faza a patra este cea mai dură, caracterizându-se prin stigmatizare, izolare socială sau, pur și simplu, prin înlăturarea victimei de la locul de muncă, fapt care diminuează considerabil șansele acesteia de a se încadra în alte organizații, în alte locuri de muncă. Caracteristicile principale ale acestui fenomen sunt acțiunea agresivă și repetabilitatea acesteia. Persoana în cauză (victima) este umilită, stigmatizată, marginalizată. De cele mai multe ori, aceasta ajunge să sufere de depresie, insomnie, tulburări de comportament, pierderea eficienței în muncă, stres acut și stres posttraumatic…. (oare cui îi folosește?).

Cam asta cu teoria…

În practică – aflu că în Uniunea Europeană nu ar există o lege generală privind mobbing-ul. Legislația comunitară face referiri la fenomenul de mobbing prin vre-o 4 norme directive.

1. Directiva 76/207/CEE adoptată pe 9 februarie 1976 referitoare la aplicarea principiului egalității între femei și bărbați în ceea ce privește angajarea, promovarea profesională și condițiile de muncă

2. Directiva cadru 89/391/CEE a Consiliului adoptată în 12 iunie 1989 referitoare la aplicarea de măsuri de promovare și îmbunătățire a sănătății și securității lucrătorului la locul de muncă; conform acestei directive, „angajatorul este responsabil pentru sănătatea și siguranța angajaților la locul de muncă”.

3. Rezoluția Consiliului din 29 mai 1990, referitoare la protecția demnității persoanei la locul de muncă.

4. Recomandarea 92/131/CEE a Comisiei din 27 noiembrie 1991, referitoare la protecția demnității persoanelor la locul de muncă, căreia îi este atașat și un cod de conduită – cum se poate evita și combate hărțuirea la locul de muncă ( se referă în special la hărțuirea sexuală).

5. Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, referitoare la aplicarea principiului egalității de șanse și tratament. Indiferent de origine rasială sau etnică.

6. Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 care stabilește un cadru general pentru tratamentul egal în ceea ce privește ocuparea și condițiile de muncă, drept pentru care comportamentele de hărțuire sunt considerate tehnici de „discriminare”.

 În practica RO – aflu că este deschis un centru de anti – mobbing….și dau să îl caut…. site-ul www.femeiaconteaza.ro (proiect cu cofinanțare din Fondul European – POSDRU/ pagină cam vechiuță și neactualizată). Nu mă mulțumește.

În schimb găsesc http://www.cncd.org.ro/profil/ cu informații chiar proaspete (02.07.2015) cu încurajarea să scriu o petiție – după nevoi. E de bine!

Dar totuși slabă lupta *contra* pe la noi. Poate o să mai aflu câte ceva și o să vă informez.

Concluzia este că, atât timp cât scena este *zona în care îți desfășori activitatea profesională*, în acest context, aceasta este marcată sigur de neeficiență, de decizii cu valoare îndoielnică și de *prezenteism* – adică *vin/stau/amân – mai trece o zi.

Problema este ca aceste *munci* sunt plătite – că altfel gratis nu le-ar face nimeni – iar prezența noastră în ștatul de plată este explicată de Maslow și a lui piramidă….prin urmare…cuminți mai *mobbing*… și iar mai *mobbing*.

Păcat!