Psihoterapia cu adolescenti
Andreea Neagu, Psiholog clinician, Psihoterapeut, Specialist Parenting
O categorie de varsta cu care lucrez de ceva vreme este reprezentata de adolescenti. Acesta etapa de varsta se desfasoara cu aproximatie intre 12 si 24 de ani (da!! trece peste 20 de ani).
Adolescenta este o etapa de viata descrisa adesea ca fiind o mare provocare, atat de psihologi, dar si de catre adolescenti si in special de parintii acestora.
Desi exista teorii multiple despre ceea ce inseamna sa fi adolescent si tot atatea tipuri de psihoterapie si interventie psihologica pentru dificultatile acestei etape de varsta, ideile care imi plac foarte mult, pe care le aplic in munca mea cu adolescentii apartin psihihiatrului si omului de stiinta Daniel Siegel (www.drdansiegel.com), iar o carte de temelie pentru munca cu adolescentii, scrisa atat pentru specialisti, cat si pentru adolescenti si parintii lor este „Vâltoarea minţii- Puterea si rolul transformarilor cerebrale in adolescenta”, tradusa de curand la Editura Herald.
Ceea ce imi place la abordarea acestui om este faptul ca ofera o perspectiva diferita de a privi adolescentul si perioada de viata prin care trece. Astfel, in partea de inceput a cartii lui, numeste cateva mituri de care este inconjurata adolescenta, dovedite stiintific a fi false si mai ales daunatoare vietii adolescentilor, dar si adultilor din preajma lor. Miturile sunt urmatoarele:
Hormonii dezlantuiti ii fac pe adolescenti sa „o ia razna” sau „sa-si piarda mintile”. Fals deoarece tot ceea ce traiesc adolescentii este datorat in primul rand schimbarilor aparute in dezvoltarea creierului si mai putin cresterii activitatii hormonale.
„Adolescenta este pur si simplu o perioada de imaturitate si adolescentii nu trebuie decat sa se faca mari”. Aceasta perspectiva este limitanta si modul in care putem privi adolescenta este ca o perioada datorita careia adolescentii se pot dezvolta armonios .
„A te face mare in adolescenta presupune tranzitia de la dependenta de adulti la o totala independenta fata de acestia”. Existenta unei tendinte naturale si necesare catre independenta fata de adulti nu impiedica relationarea dintre parinte si adolescent. Tranzitia sanatoasa catre varsta adulta se face prin interdependenta, nu prin izolarea de tipul „descurca-te singur”. Relatiile cu parintii se schimba, fiind accentuata relationarea cu prietenii, cu cei de acceasi varsta.
Ceea ce fac eu in interactiunile cu adolescentii este sa incerc sa trec peste orice fel de mit si sa ii vad asa cum sunt ei, cu nevoile specifice varstei lor, cu provocarile date de toate aceste schimbari de la nivelul creierului, dar mai ales cu modul lor unic de a fi.
Nu spun ca este usor de fiecare data, mai ales in cazurile in care exista si diagnostice psiho-patologice, insa incerc sa rememorez propria adolescenta si sa iau de acolo toate lucrurile bune care m-au facut sa devin ceea ce sunt azi. Pentru ca daca nu as fi trecut prin acesta etapa de viata, as fi ratat ceea ce mi-a adus: intensitatea emotiilor si bucuria experimentarii lor, o descoperire si implicare sociala mai mare decat la orice alta varsta si multa creativitate.
Asadar, va urez lectura placuta si imi doresc sa gasiti la fel de multe lamuriri pe cate am gasit eu in munca lui Daniel Siegel.
Bibliografie:
Daniel J. Siegel- „Vâltoarea minţii. Puterea si rolul transformarilor cerebrale in adolescenta”.
Editura Herald, 2014
