Cu ce ma ajuta sa vorbesc cu un psiholog?
Violeta Dumitrescu, Psiholog
Multe persoane isi pun aceste intrebari: "Cu ce ma ajuta sa vorbesc cu un psiholog? O discutie cu un psihoterapeut imi rezolva problemele?" Am să încep, contraintuitiv poate, să fac apel la argumentele unor oameni aflaţi realmente în suferinţă, oameni pe care i-aş fi putut ajuta şi pe care i-am privit – neputincioasă, cu mare durere în suflet şi compasiune – cum se scufunda încet şi sigur în nisipurile mişcătoare ale propriilor vieţi. Unii dintre ei revin asupra ideilor de mai jos doar şi numai doardupă ce le ajunge cutitul la os şi li se taie repiraţia de durere. E şi asta o opţiune…nu zic. Căci oamenii, aflaţi în agonia durerii, au suficient de mult aplomb ca să se mişte din Iadul disperării.
Dar zic şi eu ca medicul: Nu-i mai bine să previi decât să tratezi? Iar dacă tot tratezi, nu-i mai bine să o faci într-o fază incipientă, atunci când succesul este mai probabil decât atunci când este prea târziu?
Atitudinile românilor cu privire la subiectul Discutia cu un Psiholog se circumscriu paletei expusă mai jos. O pot da şi pe seama comunismului care a pus atâţia amar de ani într-un con de umbră Psihologia. În fond, cui îi trebuia oameni conştienţi şi liberi într-un regim totalitar? Dar să nu vă mire faptul că majoritatea extraselor din conversaţiile de mai jos provin din interacţiunea cu oameni tineri şi bine educaţi, citiţi, cu facultăţi, masterate, doctorate, cariere de suces la purtător, bani, şi câte şi mai câte…
Nu am pretenţia de a acoperi toată paleta de argumente, însă voi ilustra câteva:
Şi ce? Omenirea nu a existat bine-merci şi înaintea psihologilor? Oamenii nu şi-au rezolvat problemele? Ei, bine, cum au făcut?
Eu nu sunt nebun! De ce aş avea nevoie de un psiholog? Numai ăia nebuni se duc la psiholog!
Lasă, că problemele mele sunt mofturi. Sunt altele mai grave pe lumea asta. Uită-te la foametea din Somalia, uită-te la femeile cu ochii învineţiţi acas’ de bărbaţii lor, uită-te la ăia care se luptă cu cancerul… Problemele mele nu sunt grave…
Mă descurc cu problemele mele şi aşa, m-am învăţat să convieţuiesc cumva cu ele. Deja…cred că legăm o ‘amiciţie’..ceva…
Am nevoie, ştiu, dar e scump domnle, scuuump! Din salariul meu de-abia le gestionez p-astea de zi cu zi. Să mă duc la psiholog e un moft costisitor. Eventual – dacă-mi mai rămân nişte bani – mai degrabă i-aş da pe un gadget nou sau pe o vacanţă la mare, măcar să mă bucur şi eu un pic…şi-mi mai trece…
Sunt blestemat! Dau din lac în puţ cu femeile. Au luat-o razna şi sunt pline de pretenţii!
Toţi bărbaţii sunt nişte porci. Nu vezi unul mai răsărit! Vor doar nişte mămici şi-atât. Vrei să spui că am şi eu o alegere? Mă îndoiesc!
Adolescenţa e o boală nervoasă. Nu mă mai înţeleg cu fi-miu. S-a apucat de nişte prostii…nu vrei să ştii. Vremurile, societatea, libertinajul, gaşca…nu mai ajung la sufletul lui. Mă gândesc serios să-l aduc la psiholog. Ce? Nu pe el? Pe mine? Dar eu cu ce am greşit, că i-am dat de toate…
Vrei să spui că pot să-mi reconfigurez viaţa? Cum? Nu vezi în ce lume trăim? N-am unde mă duce, n-am ce să fac. Nu pot alege decât răul cel mai suportabil pentru mine…
Şi ce să fac? Să stau întins pe canapea să spun baliverne despre copilăria mea în timp ce tu te faci că mă asculţi şi după aia să plec la fel de nelămurit şi cu problemele nerezolvate că înainte? Aşa am văzut eu prin filmele americane că se întâmplă.
N-am nevoie de psiholog. Cu ce să mă ajute? Am nevoie de o MINUNE! Ce să facă psihologul? Să-mi deschidă o linie de credit? Să-mi schimbe nevasta şi copiii? Să-mi transforme angajaţii într-unii model?
Dă-mi şi mie un exemplu de om care e mai fericit că s-a dus la psiholog. Mai bine ies în oraş, mă pun în cap cu o sticlă de whisky şi uit de probleme. Terapia Johnie Walker e la fel de eficientă că şi mersul la psiholog. Jur! Ce dacă ciroza bate la uşă? Doar n-oi trăi cât Tutankamon!
N-am nevoie de psiholog! O să mă bucur de viaţă mea în viitor, nu acum. Când îmi voi găsi un alt loc de muncă, o femeie destoinică care să-mi trântească 2-3 copii şi…o casă, o să fiu mai fericit. Până atunci…
Şi dacă mă duc la psiholog şi-mi dau seama că nu sunt în relaţia care trebuie…ce fac? Plec din căsnicie cu doi copii după mine? Unde să mă duc? Sunt prinsă în capcană. Cu ce să mă ajute psihologul?
Am să mă opresc aici şi vă invit pe voi să completaţi. Repertoriul este larg şi sunt convinsă că vă puteţi inspira la tot pasul.
Nu spun mersul la psiholog e o soluţie pentru toată lumea. Ci doar pentru cei care se pot lasă sprijiniţi de un om cu dragoste pentru profesie şi cu respect profund faţă de condiţia umană.
E buna de ceva discutia cu un psiholog?
Ignorance is bliss…Sau nu?
